Săptămâna Verde (Materiale Pentru Profesori)
În luna ianuarie a acestui an Parlamentul României a adus modificări la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în sensul introducerii în curriculumul național pentru învățământul primar și gimnazial, a competențelor de mediu.
Noile modificări prevăd introducerea “Săptămânii Verzi” în programa școlară. Cum inițiativa este la început, ne-am gândit să venim în întâmpinarea nevoilor profesorilor, cu o colecție de posibile activități.
Fundația TERRA Mileniul III în parteneriat cu Asociația Reper 21 și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) desfășoară proiectul “Angajament pentru Climă” – www.angajamentpentruclima.ro .
În cadrul acestui proiect am instruit un număr de aproximativ 300 de profesori pe tematica schimbărilor climatice, dintre care 220 în sistem online.
În cadrul celei mai recente sesiuni de instruire participanţii au întocmit un plan de acțiune pentru Săptămâna Verde.
Am sortat temele pe cicluri de învățare și dorim să le punem la dispoziția tuturor profesorilor interesați, pentru inspirație.
Puteţi găsi materialele dedicate ciclului primar, gimnazial şi liceal – fiecare dintre acestea putând fi descărcate separat.
Lasă un răspuns